Mănăstiri pe Camino de Santiago

Camino de Santiago traversează un număr enorm de orașe și sate vechi de secole. Aici poți respira istoria în fiecare pas pe care îl faci. Următoarea călătorie o să fie o experiență minunată pentru că sunt obișnuit cu Andaluzia, drumul spre Compostela o să fie încărcat de emoție.

În anii trecuți am fost parte a unui proiect care avea ca scop descoperirea județului Arad. S-au făcut zeci de drumeții la care au participat foarte multe persoane, ne-am cazat prin mănăstiri, am dormit în cort și saci de dormit. Întotdeauna natura mi-a oferit posibilitatea de a mă detașa complet de problemele cotidiene și am reușit să mă bucur pe deplin de locurile pe care le-am văzut. De mic copil am fost fascinat de mănăstiri. Am crescut lângă Mănăstirea Bezdin, din imaginea alăturată. Locul este încărcat de istorie, accesibilitatea în zonă este limitată și este amplasată pe malul drept al râului Mureș.

Documentările pentru pelerinaj, mi-au permis să găsesc mănăstiri impresionante pe tot întreg traseul din ruta franceză. Vreau să vă spun că mănăstirile au constituit o parte fundamentală a dezvoltării Camino de Santiago. Nu neapărat pentru sprijinul și serviciile oferite pelerinilor, dar și pentru modul în care acestea au influențat oamenii din localitățile cu care se intersectează traseul. Chiar dacă astăzi nu mai sunt prețuite la adevărata lor valoare, acestea rămân vitale pentru Camino de Santiago, vitale pentru mine care sunt în căutarea tradițiilor și a cunoașterii sau pentru acei pelerini care trăiesc această aventură la intensitate maximă.

Am făcut o selecție a locurilor în care vreau să ajung pe traseu și dacă este posibil,  să le folosesc drept puncte de cazare. Majoritatea mănăstirilor de pe traseu oferă servicii de cazare, unele sunt publice, altele sunt private și asta înseamnă că prețul pentru a înnopta într-un astfel de loc este mai mare. Aceste alegeri depind întotdeauna de voi, de buget, etc.

Cele de mai jos nu are o însemnătate anume în ceea ce privește ruta sau anumite rute, locațiile sunt în diverse puncte ale traseului și le-am ales în funcție de ceea ce mi-am notat pentru a putea să păstrez aceste informații în momentul în care încep pelerinajul.  Sper să vă capteze atenția aceste mănăstiri și în drumul vostru... să le vizitați!

Santa Maria Parish Hostel

Nu a fost construită ca o mănăstire, putem spune că a destinația ei a fost parohie.

Surorile augustiane sunt celebre pentru ospitalitatea lor și în fiecare seară le cântă pelerinilor. O clădire romantică și încărcată de tradiție. (Calle Clérigo Pastor, 6, Carrión de los Condes, Palencia)

Mănăstirea Samos

Aparține ordinului benedictin și a fost fondată cu multe secole în urmă. Este formată din mai multe părți, construite în epoci diferite și a beneficiat de-a lungul timpului de mai multe reconstrucții. Biserica barocă la mijlocul secolului al XVIII-lea, cu o mănăstire mare de la sfârșitul secolului al XVII-lea și o mică mănăstire din secolul al XVI-lea. Cazarea într-o astfel de locație poate să fie o experiență unică! Foarte mulți pelerini recomandă această mănăstire impozantă. (Avenida Compostela, 1, Samos, Lugo)

Mănăstirea San Martín de Pinario

Construită în ultima treime a secolului al șaisprezecelea și terminat cu două secole mai târziu, Manastirea San Martín de Pinario este situată la Plaza de la Inmaculada, la doar 100 de metri de Catedrala din Santiago. A fost fondată de un grup de călugări care s-au stabilit acolo după ce au descoperit rămășițele Sfântului Iacob. În prezent îndeplinește aceeași funcție pe care a avut-o în tot acest timp, adăpostirea pelerinilor.

Manastirea Leyre

Fără îndoială, este una dintre cele mai complexe așezământe monahale din Spania. Zidurile ei poartă în spate un întreg mileniu. Actuala clădire a mănăstirii nu datează din epoza respectivă, a fost construită între secolele XVI și XVII în stil  aragonez. Aragonez este asociat în România cu uleiul de măsline, însă este un dialect vorbit în unele văi din Pirinei și într-un fel, se aseamănă cu dialectul limbii spaniole castelane. Locația unde este amplasată și frumusețea arhitecturală fac din această mănăstire o minunăție culturală pe care mi-am promis că nu o ratez. Sper că nici tu, în următoarea ta călătorie! (Manastirea Leyre, 31410 Yesa, Navarra)

Mănăstirea San Zoilo

Originea acestei mănăstiri datează din anul 948, când a fost întemeiată și dedicată lui San Juan Bautista. Legenda locului spune că pelerinii puteau mânca în voie pâinea disponibilă și își puteau astâmpăra setea cu vinul care era pus la dispoziție tuturor celor care treceau pragul acestui așezământ. Din locația inițială nu mai există foarte multe lucruri care să aducă în actualitate trecutul, poate doar niște ziduri. A fost reconstruită la sfârșitul secolului al XIV-lea și este un impozant așezământ arhitectural. (Obispo Souto Vizoso, 34120 Carrión de los Condes, Palencia)

Există foarte multe locații în care te poți caza atunci când parcurgi Camino de Santiago. Multe dintre ele sunt clădiri centenare, încărcate de istorie. Mănăstirile sunt foarte căutate de pelerini poate și datorită faptului că oferă experiențe unice și într-un fel magic... te ajută să călătorești în timp!

Vă doresc drumuri bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *