Cum ai grijă de somnul tău?

shutterstock_392338375

Zilele trecute am asistat la o discuție despre calitatea somnului și am primit următoarea întrebare: Cât de des ai parte de un somn ușor și odihnitor? Întotdeauna am avut probleme cu somnul. Uneori fac mari eforturi ca să adorm, am mers la specialiști, am făcut investigații și am ajuns la concluzia că indiferent de ce fac, metabolismul meu este făcut după un tipar și am încetat să mai găsesc răspunsuri, dar am făcut în așa fel încât să îmbunătățesc calitatea somnului.

Mi-am făcut câteva reguli de la care încerc să nu mă abat foarte mult, cel puțin atunci când vine vorba despre disciplina referitoare la odihnă. Întotdeauna mă culc și mă trezesc devreme. Din punct de vedere medical, corpul uman încetinește metabolismul după ora 21, personal am ales ca ore de somn 22-06 și asta pentru că o consider perioada cea mai potrivită pentru ora optimă a organismului. Asta nu înseamnă că la dorm mereu în acest interval, însă încerc pe cât posibil să respect acest "ritual" deosebit de valoros pentru creier.

Nu pot trece peste câteva aspecte importante în ceea ce privește grija pe care trebuie să o acordăm somnului și aduc în discuție perna, pilota, salteaua și restul patului. De fiecare dată când avem parte de un somn chinuitor, ne simțim iritați, obosiți sau cu diverse dureri în anumite părți ale corpului. Foarte mulți pacienți mi-au trecut pragul cabinetului și acuzând grave dureri lombare, au acuzat neavizat salteaua pe care dormeau. Majoritatea aveau dreptate... Este necesar să ținem cont de foarte multe aspecte atunci când achiziționăm o saltea. Pe lângă fișa tehnică a produsului, vă recomand să testați fiecare saltea în parte. Chiar dacă ați intrat în magazin cu o anumită idee în minte, este important să notați toate avantajele referitoare la produsele oferite. Eu recomand produsele cu o fermitate medie ( personal folosesc o saltea cu o ferimitate ridicată, asta mă ajută să mențin o poziție corectă pe timpul nopții), mai ales celor care suferă frecvent de dureri de spate. Personal recomand produsele Timflex și chiar vă îndemn la atenție mărită atunci când achiziționați astfel de produse. (Când vine vorba despre alegerea unei saltele... lucrurile se complică. Trebuie să avem în vedere calitatea materialelor din care sunt realizate produsele, trebuie să ne gândim la sănătatea noastră în timp și este mai mult decât necesar să alegem produse antialergice, antitranspirante. Criteriile de selecție sunt diferite la fiecare persoană în parte, cel mai bine este să solicitați cât mai multe informații în momentul în care se impune achiziționarea unor astfel de produse. Iată câteva modele pe care le consider excelente, raportate la calitate/preț: Gama Vitality, Rotolo sau Energy. )

Iată ce trebuie să faci pentru un somn odihnitor:

1. Respectă programul de somn.

2. Culcă-te și trezește-te devreme.

3. Exerciții fizice. Cu câteva ore înainte de somn, mișcarea este excelentă pentru arderea energiei și pregătirea organismului pentru odihnă.

4. Grijă la alimentație. Alimentele care conțin triptofan și aminoacizi sunt cele mai potrivite pentru a favoriza somnul. Alimentația joacă un rol foarte important în calitatea orelor în care metabolismul nostru este încetinit.

5. Fără televizior în dormitor. Asta nu înseamnă că nu te poți uita la televizior înainte să mergi la culcare, însă ai grijă să nu adormi cu televizorul aprins.

Revin la întrebare din titlul articolului, cum ai grijă de somnul tău?

Comments
  1. Flore
  2. Alin
  3. admin
  4. Anca
  5. admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *