Sunt un fin devorator al temelor care au ca subiect animalul de companie. Dincolo de toată atenția și dragostea pe care o oferim, câți dintre noi se gândesc cu adevărat și la singuranța și sănătatea animalului? Sunt crescător de câini de când mă știu. Toată copilăria mi-am trăit-o în compania  cățeilor. În familia noastră nu lipseau câinii, pisicile și acum, adult fiind, îmi este mult mai ușor să gestionez relația dintre mine și patruped.

Care e cel mai important lucru in relatia cu animalul tau de companie? Întrebarea aceasta a venit ca o mănușă. Într-o lume agitată, egoistă, câți dintre noi știu să construiască cu adevărat o relație stăpân/animal de comapnie? Seara trecută am văzut un reportaj despre depresia la câini. Interesant și trist în același timp, dar altceva vreau să vă spun. Sensibil din fire, mă atac de fiecare dată când aud cazuri de animale adoptate și lăsate pe străzi după un anumit interval de timp, din diverse motive. De mic copil am avut o atracție față de câini și ei de mine. Mă pup cu toți, facem poze, ne jucăm. Din când în când o mai strezez pe mama cu câte un patruped pe care îl salvăm din "ghiare" umane și încercăm să le facem viața mai ușoară. Am trăit toată viața cu câini adoptați lângă mine. M-au iubit ei și i-am iubit și eu așa cum am putut. Observ că foarte multe persoane nu știu să aleagă animalul potrivit. Adopția unui animal vine în urma unor decizii de care trebuie să fim conștienți, nu ne putem juca de-a adoptatorul și bunii samariteni, e clar că-ți lipsesc câțiva pitici dacă ai impresia că orice/oricum/oricât este potrivit pentru tine, familie și locuința ta. Când adoptăm un câine trebuie să ținem cont de niște criterii importante și multe persoane omit să cântărească foarte bine alegerile făcute. Știu că suntem oameni și de cele mai multe ori ne este milă de un animal care are nevoie de sprijin, însă trebuie să avem putere de caracter să stabilim exact care sunt proritățile noastre, astfel dacă ele sunt potrivite, șansele ca micul animal să nimerească într-un mediu excelent sunt foarte mari.

Nu îmi plac persoanele care adoptă (sau cumpără) un câine de talie mare care va crește toată viața într-un apartament. E ca și cum cineva mă bagă într-o cutie de carton și mă obligă să trăiesc acolo toată viața. Viața unui câine poate să devină cu ușurință un calvar.  Întradevăr, câinele este fericit acolo unde este și stăpânul lui, însă pe lângă dragoste și mâncare... spațiul alocat este esențial pentru dezvoltarea corectă a unui câine.

Pentru un câine de companie cea mai rea pedeapsă este zgarda și lesa, nu bătaia. Eliminăm violența din start pentru că oamenii care maltratează animalele au o altă definiție pentru mine, nu oameni! Putem verbal să comunicăm cu un câine, din tonul vocii, din intonație... câinele pricepe că nu întotdeauna are voie să facă ce vrea și nu se învârte pământul în jurul lui mereu. Câinii, pe lângă faptul că sunt extrem de inteligenți, au tendința de a "copia" stăpânul. Au o nevoie constantă de atenție și doar noi putem să-i modelăm caracterul.

Profesional Art Photography | © 2016 Coli de Caranica | www.fotocoli.com

Astăzi particip cu drag la programe educationale in domeniul imbunatatirii calitatii vietii animalelor de companie pentru simplul fapt că am înțeles că ele nu sunt simple animale de companie, ba chiar sunt încadrate puternic în sânul familiei și sunt membrii respectați sau cel puțin așa trebuie să fie. Astăzi avem oportunități, avem posibilitatea să trăim intens momente de calitate și distractive alături de animalele din jurul nostru, de ce să nu o facem? Animalul de companie merită toată atenția din lume!

Nu doream să mă avânt prea mult în subiect fără să vă spun că s-a lansat www.cattitude.ro, magazinul online premium de accesorii și mâncare pentru animalele de companie. Îi laud pentru că sunt mai mult decât un magazin online. De acolo îmi culeg informația când îmi este necesară și învăț foarte multe lucruri despre câinele meu. Lese de alergat, cosuri transport pentru  biciclete, jucarii  variate pline de menta pentru mirosul placut al gurii,  hainute impermeabile de ploaie si vant, hamuri, lese si zgarzi durabile, confortabile si super elegante, create special pentru catei. Mi-am făcut o obișnuință să-mi fac cumpărăturile online, câștig foarte mult timp pe care îl petrec cu cei dragi, cu prietenii sau tolănit în fotoliu, în compania patrupedului preferat si al unei cărți. Tot pe Cattitude găsești câteva ghiduri de dresaj pentru căței sau cadouri pe care le poți cumpăra pentru prietenii tăi care au câini sau pisici. Trebuie să-i menționez și pe cei de la www.creative-wings.ro, datorită lor am descoperit Cattitude și mă declar mulțumit!

Dacă este să dau timpul înapoi, pot să fac comparația între a crește un animal atunci și acum. Astăzi, avem acees la foarte multă informație care ne ajută să avem o relație mult mai strânsă cu animalele, să le înțelegem și să le oferim ajutor atunci când au nevoie. Cel mai important lucru în relația cu căinele meu este încrederea. Mă cunoaște, îmi cunoaște temperamentul, îmi cunoaște punctele sensibile. La rândul meu, îl cunosc foarte bine. Pot să-mi dau seama dacă se simte bine, dacă este trist, dacă este bolnav, daca are nevoie de mai multă atenție sau pur și simplu vrea să fie lăsat în pace. Încrederea este foarte importantă și strict din punctul meu de vedere, putem asocia încrederea cu iubirea.

Revin cu întrebare și răspuns. Cel mai important lucru in relatia cu animalul de companie? Încrederea!