Ce poți vizita în Bari – Călătorie în inima Italiei

castel bari

Bari este unul dintre cele mai frumoase orașe din Italia și încerc să nu fiu subiectiv când scriu despre el, am locuit acolo câțiva ani și mă întorc întotdeauna cu mult drag. Aeroportul din Bari este conectat cu centrul orașului. Autobuzele circulă cu o frecvență de aproximativ 30 de minute și la utlima mea vizită costa 0,90 euro. Pentru cei pretențioși există și o stație Taxi, aproximativ 30 de euro până în centrul orașului.

În secolul al treilea Bari era un port înfloritor al regiunii Peucezia, care ocupa partea centrala a Apuliei (Apulia este numele vechi al regiunii numite astazi in limba italiana Apulia). Dupa ce a rezistat invaziei grecești, Bari a fost cucerit de romani și a dobândit statutul de "municipium". În anul 840 Bari a fost ocupat de către sarazini, fiind recâștigat în anul 870 de către bizantini. Orașul devine principalul centru italian din punct de vedere politic, militar și comercial din întreg Imperiu Roman de Răsărit. Dominația bizantină va lua sfârșit în anul 1071.

Este capitala regiunii Puglia și este situat pe coasta Adriaticii, în sud. Al doilea oraș ca suprafață din zonă, Bari a fost dezvoltat ca port pentru schimb de mărfuri cu Europa de Est și cu timpul și-a dezvotat importanța maritimă. Dacă ești adeptul City-break, Bari este locul potrivit unde poți să te deconectezi din ritmul tău cotidian. Companiile aeriene low cost listează câteva zboruri pe săptămână spre această destinație. Cea mai recentă vizită la Bari a fost în urmă cu câteva luni și biletul de avion dus-întors nu a depășit 100 de lei cu toate taxele.

Orașul nu este printre preferințele turiștilor, chiar dacă deține cel mai mare aeroport din zonă. Majoritatea curselor aterizează pentru zonele învecinate: marea din Puglia și stațiunile din jurul orașului. Cu toate acestea, pentru mine Bari rămâne un oraș viu și fascinant. Contrar așteptărilor, întotdeauna găsești ceva de văzut, de vizitat, de bifat în mica ta călătorie.

Ce poți să vizitezi în Bari?

Recomand Bari pentru că aici se descoperă adevărata Italia, la modul cât mai natural posibil, fără mari influențe turistice.  Putem începe cu Bari Vecchia, un fel de Centrul Vechi al Bucureștiului dar la un alt nivel. Sute de străduțe înguste, case foarte vechi păstrate ca embleme istorice și foarte multă curățenie. Orașul vechi este emblema cu care se mândresc locuitorii din Bari. Un depozit de amintiri și tradiții, încărcat de monumente antice caracteristice stilului romanic. Aici găsim Basilica San Nicola, Biserica San Gregorio, Santa Chiara, San Marco și multe altele. Bisericile sunt mici și extrem de interesante din punct de vedere arhitectural. Tot în centrul vechi găsim celebrul Castel Norman sau Fortul San Antonio. Ambele au fost construite în scopuri defensive.

Iată câteva locații pe care nu trebuie să le ratezi dacă ajungi în Bari: Teatrul Petruzzelli, Teatrul Puccinni, Acvariul, Piața Negustorilor, Piața Ferrarese, Biserica Sfânta Treime, Casa Natală Puccinni, Fortul San Antonio, Biserica Rusească, Sediul Nobilimii. Sunt doar o mică parte dintre cele mai importante locații pe care trebuie să le vizitezi dacă ajungi în Bari. Le poți vizita pe toate într-un sfârșit de săptămână și poate îți mai rămâne timp să vizitezi și Polignano, o mică localitate aflată la 30 de minute de Bari. Imaginea de mai jos vorbește de la sine...

shutterstock_432076333

Recomand cu toată căldura și Orașul Peșteră, Matera. Arheologii spun că primii oameni au locuit în aceste peșteri în urmă cu aproximativ 9000 de ani, orașul posedă unele dintre cele mai vechi locuințe de pe continentul european. În 2003, Mel Gibson a filmat aici ”The Passion of the Christ”. Orașul vechi este o adevărată comoară istorică. Și în ziua de azi mai există peșteri în care oamenii depozitează tot felul de alimente pentru temperatura constantă existentă aici. Fiecare locuință a fost săpată în stâncă, peșterile din Sassi di Matera au făcut din această regiune una dintre cele mai bogate din Sudul Italiei, la jumătatea secolului XVIII-lea. Distanța dintre Bari și Matera este de aproximativ 70 de km. Este unul dintre cele mai apreciate orașe istorice din Italia, tocmai pentru rețeaua de peșteri neolitice în care oamenii au locuit până la mijlocul secolului trecut. Aici se poate ajunge cu trenul din Bari sau cu autobuzul. Orașul în sine fiind atracția principală, nu există foarte multe obiective turistice. Pe lângă peșterile în sine, bisericile rupestre sunt extrem de interesante. Aici călugării bizantini se adăposteau de persecuțiile Imperiului Bizantin. Norocoșii pot vizitat și câteva case-peșteră, amenajate pentru a recrea atmosfera din perioada în care erau locuite. matera

Shopping în Bari

Piazza del Ferrase este una dintre cele mai populare piețe din Bari. Se spune că papucii cumpărați din acest loc aduce bunăstare noilor proprietari. În timpul vizitei la Bari nu trebuie ratați biscuiții sărați - Taralli, uleiul de măsline sau vinul specific zonei - Moscato di Trani. Corso Cavour este un loc important de unde poți să faci cumpărături și găsești în această zonă foarte multe magazine mici și tarabe care oferă tot felul de articole la prețuri foarte mici. În ceea ce privește mâncarea, recomand terasele tradiționale, pizza din această regiune este diferită de alte regiuni ale Italiei, Puglia oferă o experiență culinară fantastică. O masă ieftină poate costa între 19 -50 E, pentru două persoane. O vizită la McDonalds costă aproximativ 5 euro și o bere locală pornește de la 2 euro. O cafea poate costa 0,90 euro, cappucino 1,5 euro. Prețurile variază în funcție de local, zona în care este amplasat, etc. Am căutat întotdeauna localurile mici, amenajate tradițional, locuirile care mă familiarizează mult mai ușor cu locația.

Cazarea este extrem de importantă. Orașul dispune de foarte multe hoteluri, în funcție de buget există opțiuni pentru fiecare buzunar. Cei mai puțin pretențioși pot opta pentru unul dintre Hostel-urile existente aici.

lungo mare bari

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *