feli

Era trecut de ora 6 când am pornit spre Serviciul de Ambulanță Arad. Aveam de trăit o experiență unică, cu o seară înainte mă tot gândeam la cum o să decurgă ziua următoare. Într-un loc în care fiecare zi și fiecare tură este diferită, nu știu la ce să mă aștept. Nu există cazuri identice, mereu este altceva, alte personaje, alte probleme, alte afecțiuni. Ce trebuie să facem, ce găsesc la fața locului… sunt întrebări pe care personalul de pe ambulanță le au nerostite în permanență. Nu prea este timp de discuții. Trebuie să gândești înainte să ajungi la destinație. Când te dai jos din mașină nu mai contezi tu foarte mult, te dedici pacientului. Echipa de pe ambulanță devine „mută”. Fiecare știe ce are de făcut, uneori sunt necesare doar câteva clipe pentru a salva o viața, atunci în momentele acelea nu mai este nimeni care să-ți explice ce să faci.

Mă trezesc din visare și mă îndrept către doctorul Bogdan. Mă recomand politicos și îi spun că astăzi suntem „colegi” și că am emoții, dar că am încredere în ei. În viața de zi cu zi, am la rândul meu pacienți, o altă ramură totuși. Cu toate astea emoțiile sunt multe și constructive. Astăzi, ca întodeauna, viața unor oameni depinde de persoanele prezente în fața mea.

La ora 7 doctorul Lina a intrat în tură. După o scurtă discuție cu medicul care a predat ștafeta, ne îndrepăm spre dispecerat, locul în care telefoanele sună, difuzoarele stațiilor emit în permanență sunete diverse. O doamnă se ocupă de tot ce înseamnă dispecerat, la un moment dat m-am uitat dacă are cumva patru mâini, într-o secundă realizează prea multe operațiuni pentru doar două mâini. Însist să mă uit mai atent și folosesc coada ochiului. Este clar. Are doar două mâini și reușește… (solicitările vin prin dispeceratul de la ISU care distribuie majoritatea cazurilor, în funcție de urgentă)

Dacă prinzi tură cu asistenta Feli, ți-a pus Dumnezeu mâna în cap. Este voinică, spontană, o femeie inteligentă. Ne îndreptăm în grabă spre automatul de cafea și mă atenționează că tura este lungă, așa că o să-mi fie foame la un moment dat. Dacă vreau să îmi comand ceva de mâncare de la o firmă de catering din zonă, să-i spun. Însă nu se știe când am să apuc să și mănânc. Aveam să constat asta pe propria piele, nu prea ai momente de relaxare aici. Uneori nici nu intri in stație că deja ești solicitat la un alt caz. De fiecare dată te rogi să fie bine.1

O întreagă echipă de specialiști lucrează aici. Scopul de a salva vieți este comun pentru toată lumea, indiferent că vorbim de medic, asistent sau ambulanțier. Operatorul repartizează solicitările în funcție de clasificarea primită, pacienții cu starea sănătății mai gravă sunt primii la care ajunge ambulanța.

După ce medicul a primit informațiile necesare, în mai puțin de un minut eram deja în mașină. Observ că toată lumea este pregătită, în orice moment poate să întervină o solicitare și timpul este extrem de prețios. În ambulanță, asistenta Felicia pregătește tot ce este necesar pentru intervenție, asta după ce la intrarea în tură a făcut inventarul pentru ca fiecare lucru să fie la locul lui. Este obligatoriu să verifici mașina și întreg echipamentul.

O doamnă acuza dureri mari în zona pieptului, într-o localitate din jurul Aradului. Plecăm în grabă, nu înainte ca medicul să se asigure că ne-am pus centurile și totul este ok. Și personalul are nevoie de siguranță. Ajungem în scurt timp la destinație și suntem întâmpinați de mama pacientei. După intervențiile de rigoare, medicul decide că pacientul nu trebuie transportat la spital, că problemele există, dar nu îi pun viața în pericol. M-am uitat la ceas. Mai mult de 10 de minute au făcut investigații, au acordat tratamentul necesar și le-au dat indicații doamnelor. Slavă cerului că nu a fost un caz extrem de greu și că au reușit să o stablizeze și mai ales să o liniștească. La nevoie o transportau la spital și de acolo era preluată de un alt specialist.

Viața personalului de pe ambulanță este mai mult la serviciu. Ei muncesc și când majoritatea oamenilor se odihnesc. Nu există zile de naștere, sărbători sau zile libere. S-au obișnuit și nu se plâng indiferent de greutățile cu care se confruntă, medicii nu renunță la specializarea pe care si-au ales-o și în fiecare zi sunt la fel de dornici să își respecte strict jurământul depus.

Mă uitam la ambulanțier cum își face loc într-un oraș aglomerat. Mulți când văd o ambulanță se blochează, așa că nu ești niciodată convins de ceea ce va face cel din fața ta. Trebuie să stăpânești bine volanul și mașina, conduci cu viteză, la rândul tău trebuie să eviți situații riscante. Încep să-i disprețuiesc pe șoferii care nu prea acordă prioritate ambulanței. O viață de om depinde de jumătatea aia de minut în care cineva îți blochează calea… Astăzi, mai mult ca niciodată, înțeleg mult mai multe. Astăzi viața unor oameni depinde de cât de repede ajungem la destinație.

O astfel de tură pe ambulanță îți schimbă brusc întreg sistemul de valori. Am să evit să vorbesc prea mult despre cazuri, asta vedem zilnic în jurnalele de știri, despre oamenii ăștia care au salvat sute de vieți până acum prea puțini vorbesc, prea puțini știu cu adevărat câtă muncă este depusă în fiecare zi. Nu ai cum să rămâi indiferent. Fiecare caz rezolvat îți oferă o satisfacție enormă și implicit motivația de care ai nevoie. Ai reușit să salvezi încă un om. Cineva te-a privit drept în ochi și ti-a spus un mulțumesc din suflet. Unii mai știu să mulțumească, alții încă nu au învățat.

Și ca să nu vă întristez, am avut parte și de câteva minute de liniște. Eram toți în așteptare, în orice moment putea să apară un caz și toată lumea se relaxează ca iepurii. Dacă sună telefonul unui coleg sar toți ca arși, le-a intrat deja în instinct… Felicia mă ia de braț și îmi spune că aici au a doua familie. Este și normal. Petrec foarte mult timp la serviciu și involuntar te atașezi de persoanele cu care lucrezi. Interesant este faptul că ei sunt prieteni, însă fiecare își cunoaște locul și atribuțiile. Pentru minte asta înseamnă respect. Între medic, asistent sau ambulanțier există întodeauna comunicare. Uneori par să se înțeleagă din priviri, medicul este cel care spune cum trebuie acționat în fiecare caz.

O altă solicitare. În câteva minute eram pe 6 Vânători, la autogara veche. Unui călător i s-a facut rău. A fost solicitată ambulanța și la fața locului am găsit un domn prăbușit peste un scaun în curtea autogării și zeci de persoane în jurul lui. Oamenii sunt îngrijorați, agitați sau supărați că din cauza unui astfel de eveniment, timpul alocat călătoriei se prelungește. În astfel de momente trebuie să-ți păstrezi calmul, astfel încât să te dedici exclusiv pacientului.

A fost coborâtă targa și în câteva minute eram în drum spre spital. În tot acest timp medicul și asistenta i-au făcut investigațiile necesare și s-au asigurat că vor ajunge fără incidente la spital, acolo unde a fost preluat de o altă echipă… Feli îmi zâmbește complice. „Vezi ce sentiment plăcut ai când din mâinile tale reușești să menții viața și să lași omul respectiv pe mâinile medicilor din spital? Asta mă motivează pe mine. Iubesc prea mult oamenii, cred că nu sunt bună să fac altceva în viață”.

Când o să ai ocazia să te întâlnești cu astfel de oameni, să-i respecți. Ei sunt cei care salvează vieți și nu fac asta ca pe o simplă meserie. Sunt dedicați și dacă le urmărești atent reacțiile, ai să descoperi dragostea cu care își fac meseria. Salariile sunt mici, nevoile sunt mari, responsabilitatea este enormă. Într-o zi unul dintre ei îți vor salva mama, tata, fratele sau chiar pe tine.

Astăzi când voi merge la culcare am să adorm cu zâmbetul pe buze. „Echipa mea” a salvat câteva vieți. Astăzi am trăit printre eroi!