shutterstock_80626792Oare cum este să te trezești la prima oră și să găsești atâta putere să răspunzi cu zâmbetul pe buze la mesajele primite peste noapte? Mulți fug de ore matinale și poate atunci potențialul tău maxim îți pune în valoare caracterul. Oare cum este să începi să înveți care sunt cele mai importante lecții ale vieții, să-ți deschizi inima și să să te simți mai puternic, mai sigur pe propria persoană și mai nou... O ființă nouă și gata să lase în urmă ceea ce îi ținea pe loc echilibrul. Oamenii sunt ca și mesajele. Unele dintre ele așteaptă un răspuns neîntârziat, altele necesită mai mult timp de gândire...

Ne trezim în fiecare dimineață cu teama că oamenii vor pleca de lângă noi, exact dependența despre care discutam într-un articol precedent. Oare când vom învăța că trecutul trebuie să rămână acolo unde este cu adevărat... în trecut! Ne place să ne doară pentru că pare mai simplu, câștigăm doar în momentul în care nu lăsăm nimic să ne dicteze prezentul. Să nu uităm că oamenii te tratează exact cum le permiți tu să o facă. Nu ești egoist dacă te pui pe tine pe primul plan, reușești astfel să îți acorzi doza de respect meritată.

Mă gândeam la toate bătăliile prin care am trecut și încerc să înțeleg cum am avut atâta putere să le înfrunt pe toate. Atunci nu aveam tăria să mă despart la timp de teamă, astăzi realizez că teama a fost poate singura senzație care mi-a stat alături și a reușit să mă împingă înainte. Uneori îmi doresc să plec fără urmă de regret. Să-mi fac bagajele și să plec în destinații pe care să le cunosc pe parcurs, să merg în locuri în care sufletul meu se simte cald și acasă. Cum pot să-mi găsesc consolare atâta timp cât încă mai trebuie să primesc lecții?

De cele mai multe ori călătoriile sfârșesc drumurile, alteori le construiesc atât de puternic încât îți este greu să nu retrăiești emoțiile trăite ieri. Denisei i-am răspuns la mesaje. O să merg la sfârșitul lunii să-i văd. Pe Hunedorenii cu care mă intersectez din când în când, într-un soi de prietenie necondiționată, fără să fie foarte mult întreținută... dar întotdeauna acolo unde trebuie. Și tot atunci o să-i revăd pe Sebi, Călin, Cristian, Cristi, Irina, Diana și Tudor, Adriana și Mihai, Gigi... oarecum personaje speciale cu care mi-am delectat nevoia de oameni în ultimii ani și poate alte persoane la fel de frumoase, cu la fel de multe așteptări de la Hunedoara și ținururile ei de poveste. Partea urâtă a lucrurilor este că Vizită în HD se sfârșește la un moment dat, partea frumoasă este că ai întotdeauna bagajul de amintiri la îndemână și libertatea de a privi spre viitor.