bibi5

 Zilele trecute am stat de vorbă cu un om special. Am avut plăcerea să o văd pe scena și mi-am dorit foarte mult să o cunosc mai bine. Cine este Bianca Hedeş? Vom afla în rândurile de mai jos!

Voi încerca să mă axez foarte mult pe prezent, așa că voi sări câteva etape în acest interviu. Mă interesează Bianca Hedeş de astăzi.

Este mai dificil decât credeam să vorbesc despre mine, dar voi încerca să o redau pe Bianca Hedeș împletind tot ceea ce face  pe plan profesional cu ceea ce o definește până astăzi ca om.  În fiecare zi încerc să fac ceea ce îmi place și să învăț, practicându-mi cât mai mult meseria. Sunt la început de drum, aspir la o carieră cât mai fructoasă, motiv pentru care sunt deschisă să încerc aproape orice tip de colaborare pe plan actoricesc.

Am absolvit Facultatea de Arte, secţia Arta Actorului,  în 2013, în cadrul Universităţii Hyperion, la clasa prof. Virgil Ogăşanu, asistent Georgiana Saizescu şi Liliană Pană. În 2015, am terminat masterul în cadrul Facultăţii de Arte, specializarea Arta Actorului, la clasa prof. Dan Tudor, asistent Liliana Pană. Interesul pentru pedagogia teatrală, m-a determinat să urmez în prezent,  modulul psihopedagogic, nivelul 1, aplicat pe teatru, în cadrul UNATC.

Încă din vremea studenției am căutat să fac parte din proiecte cât mai diverse, atât din domeniul teatral, cât şi din cel cinematografic. Am început prin a juca în  scurtmetraje, urmate de apariții în seriale TV, spoturi publicitare, shooting-uri, piese de teatru,  precum și prin a organiza cursuri de teatru pentru copii, ajungând astfel să creez conceptul ,,Micul Actor”. Îmi este destul de greu să refuz un spectacol, dimpotrivă, rare sunt cazurile în care chiar pot spune că am de unde alege. Chiar din primul an de studenție am început să colaborez cu Teatrul Zurli, alături de care am crescut, oferindu-mi oportunitatea de a juca în mod constant, altminteri un actor se stinge, e la fel ca în orice altă meserie, pe care dacă nu o practici, o uiţi.

Ce pot să îţi mai  spun despre mine? Dincolo de spectacole,  workshop-uri, colaborări, sunt o fire energică,  deseori impulsivă, sunt foarte curioasă și într-o permanentă căutare de noi experiențe. Unul dintre profesorii mei, Ioan Lazăr, îmi făcea un compliment pe care îl prețuiesc foarte tare și anume că am o inteligență emoțională ieşită din comun, nu numai pe scenă, ci şi în viaţa de zi cu zi. Îmi place să cred că am abilitatea de a mă adapta în funcție de om și situație.

Îți plac modelele? Ai câteva? Există oameni care te-au influențat în sfera profesională?

Sunt mai mulți actori la care apreciez anumite calități. Dacă aș putea lua de la fiecare laturile care  mi-au plăcut și să le înglobez într-un singur om, acela ar fi modelul meu în sfera profesională. De exemplu, mă impresionează pitorescul lui Dem Radulescu sau lejeritatea cu care Toma Caragiu reușea să creeze comicul. Am rezonat cu interpretarea lui Anthony Hopkins  chiar dacă eram doar un copil când l-am văzut pentru prima dată, îmi place versatilitatea lui Al Pacino și siguranța Sophiei Loren.

Sinceră să fiu, am evitat modelele în special în ceea ce priveşte omul ca entitate fizică. Mai degrabă am avut modele de acţiuni, atitudini și idei desprinse de la oameni deosebiți alături de care am lucrat. Dincolo de orice model, am încercat  să îmi depăşesc condiţia, în raport cu ,,eul” de ieri. Motivaţia mea principală care a lucrat în subconştient de-a lungul anilor a fost, probabil, bunica mea – o legatură aparte. Îmi amintesc că  în clasa a IX-a, a trebuit să joc într-un spectacol la Casa de Cultură din Bistriţa, chiar în ziua în care ea a murit. De atunci am  întipărită în minte  ideea că un actor când urcă pe scenă, uită de tot, lasă toate treburile cotidiene deoparte, joacă, şi pe urmă poate fi trist, răcit sau gelos. Toată călătoria aceasta cu actoria a fost și este una plină de peripeţii, care mă modelează în fiecare zi.

„Diavolul" din tragedia „Othello". Ce a însemnat pentru tine acest rol?

Nu îmi vine să cred că eşti atât de bine documentat! Să începem cu începutul: în timpul anilor de liceu activam în mai multe trupe de teatru – “Drama plus”, coordonată de Rodica  Botezatu și “Reb Club”, coordonată de Mirela Nasaudean în cadrul Colegiului Naţional ,,Liviu Rebreanu” Bistriţa, unde şi studiam, dar și trupa „Corint” coordonată de Camelia Toma în cadrul Colegiului Naţional ,,Andrei Mureșanu” Bistriţa.

Diavolul din adaptarea ,,Othello” de William Shakespeare a fost o provocare extraordinară pentru mine. Mirela Năsăudean, profesoara noastră de Cultură şi civilizaţie UK avea o încredere extraordinară în mine, îmi acordase atât de mult credit, încât am crezut-o pe cuvânt când mi-a spus că pot să fac rolul acesta. Spectacolul s-a jucat în patru limbi, dacă îmi aduc bine aminte – română, engleză, franceză şi germană. Nu ştiam nici o boabă de germană şi ştiu că am obţinut atunci în cadrul festivalului de teatru, ,,Zbor”de la Bistriţa, premiul pentru cea mai bună interpretare feminină în rol masculin. Așadar, pot spune că pe lângă o provocare, acest rol a însemnat pentru mine un prilej de autodepășire și afirmare.

Se spune că actoria este o a doua viață. Ce ai învățat despre tine în toți acești ani?

Am realizat că actoria te obligă la autocunoaștere. De multe ori pe scenă ești pus în situații pe care nu le-ai mai trăit și poți descoperi în tine laturi pe care nu le bănuiai. De asemenea, am învăţat că e foarte important să faci ceea ce te împlineste cu adevărat sufletește, pentru că recompensele vor apărea pentru fiecare dintre noi, la momentul potrivit. Domeniul actoricesc, e unul haotic, lipsit de constanţă, din toate punctele de vedere, te solicită psihic, însă, cred eu, tocmai în asta constă frumusețea lui. Avea domnul profesor Virgil Ogăşanu o vorbă: ,,Viaţa te-nvaţă s-o trăieşti”. Cred că și mai mult, actoria te-nvaţă să trăieşti viaţa la nivelul cel mai profund, explorându-ne cu adevărat latura noastră emoțională.

Te pasionează arta dramatică și chiar unele roluri parcă sunt scrise pentru tine! Spune-mi care a fost cel mai frumos rol interpretat până acum sau dacă nu cel mai frumos, cel care a fost cel mai aproape de sufletul tău.

Cred că fiecare rol în parte reprezintă o provocare și mă ajută să mă regăsesc sau să mă descopăr în detaliile personajului. Toate rolurile mi-au fost dragi chiar dacă azi, uitându-mă înapoi pe unele le-aș aborda diferit. Foarte aproape de sufletul meu, a fost Medeea de Euripide,  varianta contemporanizată, unde tema propusă de regizorul Radu Afirm era
,,Joacă-te cu un rol, nu juca un rol”, în cadrul galei Hop.

Bistrița este orașul tău de suflet. Ce te-a adus în București? Cum ai perceput această schimbare? Există diferențe de mentalități?

Bistriţa a fost şi va rămâne oraşul meu de suflet. Acolo am o cutiuţă specială cu amintiri şi cred cu tărie că a fost locul ideal pentru a mă forma până la terminarea liceului.

În București  am ajuns datorită admiterii la facultatea de actorie. Cred că oricine ar  avea oportunitatea de  a învăţa meserie de la  mari nume ale scenei româneşti de teatru, nu ar rata-o doar pentru a rămâne în oraşul natal. Deocamdată sunt foarte bucuroasă cu alegerea făcută. Schimbarea a fost una de bun augur. În Bucureşti am sentimentul că timpul are altă valoare, totul se desfăşoară extraordinar de repede şi pentru a putea duce la capăt cât mai multe sarcini, trebuie să înveţi să-ţi stabileşti priorităţile.

În ceea ce privește diferența de mentalitate dintre Bistrița si București e aceeași ca cea dintre o capitală  și orice alt oraș  mai mic. Prima diferență sesizată a fost legată de  tradiții și obiceiuri: în Bucureşti, oamenii sunt veniţi de peste tot şi e foarte greu să păstrezi legături, darămite datini. În Bucureşti, am sentimentul că oamenii nu simt nevoia să acţioneze în a-i ajuta pe ceilalţi, fără a avea vreun avantaj, pe când acasă, mi se pare că totul se întâmplă firesc, pentru că aşa am fost crescuţi.

M-am adaptat vieţii din Bucureşti atât de bine încât aș avea nevoie de timp să mă reobișnuiesc cu orașul meu natal astăzi. De sărbători, în schimb, simt nevoia să ies din agitaţia de aici şi tot mai bine mă simt acasă.

Există persoane alături de care ţi-ar plăcea să lucrezi? De ce?

Cred că mi-ar plăcea să lucrez cu oricine de la care aş avea ceva de învăţat. Dacă aş putea alege, mi-ar plăcea Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija, Andrei Şerban, Radu Afrim, Alexander Hausvater… sunt  mulţi.

Dacă îți ofer o baghetă magică cu ajutorul căreia să întorci timpul înapoi, ce ai schimba la tine?

Nimic, pentru că nu îmi place să mă torturez cu îndoieli. Am citit replica asta undeva și am rezonat foarte bine cu ea. În ultimii ani te-ai îndreptat spre partea pedagogică, mai precis predai cursuri de actorie copiilor.

Spune-mi mai multe detalii despre acest proiect.
Aşa e, ,,Micul Actor” este un  proiect de suflet,  pe care l-am pus în practică pornind de la iniţiativa iubitului meu, Florin. El ştia că visez la un astfel de proiect educaţional, o activitate la care să vină copiii care îşi doresc cu adevărat un astfel de curs şi pe care, în măsura în care pot, să îi ajut pe partea de dezvoltare personală prin tehnici de actorie, dar şi pe partea de vorbire, care este vitală. Lucrez de mulţi ani în preajma copiilor, sub diferite forme, spectacole pentru copii, dar nu numai, motiv pentru care am simţit nevoia implementării unui astfel de curs. Din punctul meu de vedere, un astfel de curs ar trebui  introdus în sistemul educaţional tradiţional, pentru că indiferent de meseria pe care cei mici  vor alege să o urmeze, îi va ajuta nespus de mult.

Efectul de scena in favoarea procesului de dezvoltare a aptitudinilor... Ce impact au cursurile de actorie asupra copiilor?

De când intră în sistemul educaţional, copilul își petrece majoritatea timpului axat pe scris și citit, în timp ce aspectul pentru dezoltarea abilităţlor sale oratorice se pierde treptat, ajungând să fie chiar ignorat. Astfel, prin acest curs copilul învaţă să se exprime corect, conştient şi bine asumat, indiferent de context.

Dacă privim obiectiv viaţa noastră pentru o singură zi, vom observa că cele mai multe dintre interacțiunile cu alte persoane ne solicită abilitatea de a asculta şi de a comunica. Prin joc şi educaţie artistică, fiecare copil îşi dezvoltă stima de sine, poate crea relaţii cu cei din jur mult mai uşor şi totodată le poate îmbunătăţi. Cursul ,,Micul Actor” stârneşte creativitatea copilului, imaginaţia fiind unul dintre ingredientele esenţiale ale vieţii.

Educaţia artistică, îmbinată cu mediul de lucru al copilului şi cu educaţia din mediul familial contribuie pozitiv la dezvoltarea personală a fiecărui individ, chiar de la începuturile vieţii sale sociale. Această latură a educaţiei artistice constituie o cărămidă importantă a adaptabilităţii acestora, consolidată în lumina ,,reflectoarelor” ca pe urmă să fie aplicată pe scscena,,scena” cotidiană.

*

        Mă bucur că am realizat acest material, învăț câte ceva de la oameni în fiecare zi și fiecare experiență este diferită. Din vorbă în vorbă, am aflat că unul dintre oamenii care i-au ghidat pașii spre această profesie a foat Camelia Toma, am rugat-o să își amintească de eleva Bianca Hedeş și uite ce spune ea: "Bibi Brună – așa i se zicea în trupa Corint. Bianca Hedeș apărea în aceeași stagiune cu o altă Bianca – Bibi Blondă. Amândouă veneau, fără recomandarea vreunui intermediar, de la alt liceu decât cel în care își scria „Corintul” istoria. Și aveau atuurile din cartea de vizită care garantează accesul în trupa noastră: înainte de a se crede actor, să fie spectator; să nu-şi piardă spiritul (auto)critic şi simţul ridicolului; să joace orice rol ca şi cum ar fi cel mai important, fără să-şi dea importanţă. În plus... mimică, atitudine, voce. Știam că vrea să urmeze cursuri de actorie. I-am spus că nu fac „antrenament” pentru așa ceva. Răspunsul ei: „Vreau să joc. Să trăiesc cât mai mult pe scenă.” A jucat alături de noi, în română și în franceză, în cel puțin trei spectacole (nu am numărat reprezentațiile): HAIRSTYLING / JE FRISE, PĂPUŞI RECICLATE / POUPÉES RECYCLÉES, 7, OPT / 7, HUIT. Mai puțin la Bistrița, mai mult la festivalurile internaționale de teatru francofon din țară și străinătate. Forță și fragilitate într-o reacție (al)chimică ideală pentru finalitatea scenică – cam așa cred că ar suna motivația unui juriu la acordarea premiului pentru Bianca Hedeș în rolul... Apropo! Bibi, ce joci acum? "

Tot cu ajutorul magiei, Camelia Toma a scos din cufărul cu amintiri câteva imagini cu Bianca. Sperăm ca surpriza să fie maximă!